Hramul satului Leuşeni 2022
- Hramul satului Leuşeni 2022
Stimați săteni,Vă mulțumim pentru prezența la sărbătoarea de ieri, pentru energia pozitivă și voia bună.
Mulțumim invitatei speciale, interpreta Diamanta Paterău, care ne-a încins la dans cu melodiile sale deosebite, dar și formației “Curaj” din s. Pogănești.
Mulțumim invitaților de onoare, președintele r. Hâncești, dl Iurii Levinschi, dar și primarilor satelor Obileni, Călmățui, Mirești și Crasnoarmeiscoe, care ne-au bucurat cu prezența și susținerea sa.
Mulțumim ansamblurilor folclorice “Prutuleț” și “Ucrainca”, care păstreaza valorile culturale și le transmit noilor generații.
Mulțumim copilașilor de la grădinița “Albinuta Gradinta Leuseni” și elevilor de la Gimnaziul Cezar Radu Leușeni, pentru că au ieșit curajoși în scenă și au prezentat momente speciale
Mulțumim agenților economici din localitatea noastră care au contribuit financiar, ca această sărbătoare să fie cât mai frumoasă.
Și nu în ultimul rând, mulțumiri profunde întregului colectiv al Administrației Publice Locale, Consilierilor Locali care s-au implicat cu tot sufletul și au dat culoarea Hramului Satului nostru drag!









